Connect with us

5 lecții pe care le-am învățat de la viață – prieteni „adevărați”, lucruri materiale…

ADELINA

5 lecții pe care le-am învățat de la viață – prieteni „adevărați”, lucruri materiale…

Prieteni, petrecându-mi weekend-ul alături de familie, am avut timp suficient de relaxare și mi-au venit și noi idei de articole pentru EDA Magazine. Și, reflectând așa la viața pe care o am și, având la bază experiențe fel și fel, mi-am dat seama de niște lucruri pe care eu cred că le-am învățat și înțeles până la această vârstă de 31 de ani și pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

O să le numerotez și explic după cum urmează:

1. Prietenii sunt oameni cu care te însoțeșți până într-un anumit punct al vieții

O să și explic de ce am ajuns la concluzia asta. În viața mea am avut parte de oameni frumoși sufletește, și îi pot încadra aici chiar și pe cei care m-au dezamăgit. Persoanele pe care le-am numit cândva prieteni, mi-au intrat la suflet fără să-mi propun. Și nu nominalizez ușor pe cineva care să se numească așa. Sunt obișnuită să fac selecții amănunțite și să îmi activez propriul filtru în a descoperi umanitatea din ei. Iubesc oamenii care sunt sinceri. Nu toți au rezistat purtând această titulatură, însă au contat în viața mea. M-au ajutat să-mi construiesc amintiri sau să mă descopăr pe mine. Nimeni nu este perfect și am înțeles asta. Foarte rare sunt prieteniile care rezistă pentru toată viața, tocmai din această cauză spun că suntem capabili doar să ne însoțim periodic. Și este totul atât de simplu. Situația poate sta și altfel. Atunci când apare interesul, fii bun și fă-te că nu vezi, chiar dacă nu te reprezintă. Când oamenii ajung să facă un scop din prietenia cu ține, înseamnă că ai devenit cineva.:) Și uite așa, vezi paharul mai plin decât este.

2. Nu-ți crea așteptări pentru că, în aceeași măsură vei avea parte de nemulțumiri

Nu suntem veniți pe lume pentru a dansa după cum cântă alții. Suntem aici pentru a trăi liber și în stil propriu, chiar dacă unii dintre noi pierdem vremea focusându-ne atenția către ce fac alții. Nu depindem unii de alții. Este doar o iluzie. Ceea ce ne unește este doar iubirea. Și asta se traduce altfel, nu cu așteptări, dependență sau reproșuri, ci cu trăiri și sentimente curate. Iubește și nu aștepta nimic în schimb.

3. Lucrurile materiale sunt fericire în porții mici

Cum preferi? Să fii fericit periodic sau pentru toată viața? Dacă vrei fericire în sticluțe mici, atunci alege să-ți dedici viață lucrurilor materiale. De cealaltă baricadă se află spiritualitatea și dragostea pentru familie. Indiferent cum este ea. Da! Aici ai parte de fericire nelimitată. Important este cum alegi să trăiești!

4. Viața, asemănată unui Tren Intercity

Parcă ieri petreceam de majorat. Acum mă gândesc cum va arăta majoratul fetiței mele. Am în imagine drumul spre grădiniță cu cheia agățată la gât, încălțată în espadrile roșii cu buline albe, noi-nouțe. Acum pregătesc hăinuțele pentru botezul ei. Asta îmi demonstrează că nu am timp să mă cert cu oamenii, pentru că s-ar putea să nu mai am timp să mă împac. Bucurați-vă de fiecare moment și trăiți pentru voi.

5. Îngrijim corpul, dar sufletul?

Este o întrebare la care mă gândesc des. Noi suntem suflete. Nu ambalaje. Da! Ambalajele ne ajută să ne prezentăm în fața lumii înainte de a vorbi sau a trăi. Dar este suficient? Sufletul este cel care ne face frumoși sau ne aruncă în negura singurătății. Este o diferență de nuanță. Am grijă de ambalaj pentru că vreau să mă văd frumoasă în fiecare zi în oglindă, însă mai mare grijă am de suflet, pentru că el nu se vede, se simte, iar simțurile sunt mai “evidente” decât văzul.

Esența vieții nu este în lucrurile pe care ni le imaginăm, ci în stările pe care le trăim. Zi de zi. Aici. Acum.

Vă pup!

1 Comment

1 Comment

  1. Andra

    octombrie 3, 2018 la 11:08 pm

    Numarul 1 este extrem de important pentru a nu ramine intr-o situatie de compromis.
    Mi-a luat ceva timp sa inteleg caci ma atasez f mult de persoanele care vin in viata mea.
    Da, ceva care trebuie sa explicam copiilor nostri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus